Vocea părinților din mintea ta: cum o recunoști și cum te eliberezi de ea

Ai simțit vreodată că, deși ești adult și îți câștigi singur pâinea, încă iei decizii cu vocea părinților în minte? O voce care îți spune:
„Nu risca.”
„Alege ceva sigur.”
„Ce o să zică lumea?”

Poate vrei să încerci ceva nou, dar te trezești imediat cu frica de a nu-i dezamăgi. Poate visezi să faci o schimbare, dar te simți vinovat doar pentru că gândul tău contrazice ce și-ar fi dorit ei pentru tine.

Așa trăiește și Maria. Povestea ei începe într-o dimineață din ultimele zile de școală generală.

• Povestea Mariei

Era o dimineață de iunie, clasa a 8-a. Soarele inunda bucătăria, iar mama se mișca grăbită între aragaz și masă. Încălzea laptele, prăjea pâinea și o ungea cu unt și dulceață de vișine.

— „Hai, Maria, vino la masă, că trebuie să mănânci ceva înainte să pleci la școală.”

Maria intră cu ghiozdanul mare în spate. Își strângea părul într-o coadă și se așeză la masă. Mama o privea cu drag, dar și cu seriozitatea unei misiuni: să o pregătească pentru viață.

— „Știu că vine examenul și e greu, dar tu o să reușești, sunt sigură. Și chiar dacă nu, să știi că important e să ai un drum sigur. Tatăl tău și cu mine vrem doar să fii în siguranță, să ai un serviciu stabil, la birou, unde să nu îți lipsească nimic, ca să stăm liniștiți. Pentru asta muncim.”

Maria mușca din felia de pâine și, cu voce joasă, îndrăzni să spună:
— „Mami, eu… eu aș vrea să desenez. Îmi place să fac povești și personaje, să le dau viață pe hârtie. Poate aș putea să fac desene pentru cărți sau reviste.”

Mama îi zâmbi cald, dar răspunsul ei era ferm:
— „E frumos să ai un talent, dar astea sunt hobby-uri, nu meserii. Tu trebuie să ai un serviciu sigur, ca să fii liniștită.”

Maria nu a mai zis nimic. Învățase deja că iubirea și liniștea părinților erau legate de cât de mult urma scenariul lor de viață.

Câteva zile mai târziu, la serbarea de final de an, sala era plină. După ce și-a recitat poezia, a coborât emoționată de pe scenă. Tatăl ei a ridicat-o în brațe și a învârtit-o râzând:
— Bravo, tati! Sunt mândru de tine! Dacă o să muncești serios și o să asculți de noi, ai să ajungi cineva. Și atunci noi putem fi liniștiți, că am făcut ce trebuie ca părinți.

Pentru Maria, aprobarea părinților era tot ce conta. Și, odată cu dragostea lor, a învățat o lecție care avea să o însoțească mult timp: fericirea lor era condiționată de conformitatea ei.

Acum Maria are 32 de ani.

Lucrează ca economistă într-o firmă de construcții. Salariul e stabil, își plătește chiria, merge în concediu o dată pe an la mare. La exterior, totul pare „în regulă”.

Dar dimineața, când se ridică din pat, simte un gol în stomac. Jobul îi consumă energia, colegii sunt reci, munca repetitivă o sufocă. Și, oricât ar încerca să fie recunoscătoare pentru stabilitate, știe că trăiește o viață care nu îi aparține.

Seara, în apartamentul ei mic, deschide laptopul și desenează digital. Visează să își deschidă un mic studio de design sau să lucreze ca freelancer. Dar de fiecare dată când își lasă imaginația să zboare, vocea părinților îi taie aripile:
„Asta nu e viață serioasă.”
„Visurile nu plătesc facturi.”
„Ai un serviciu sigur, nu-l strica.”

• Cum ne influențează vocea părinților

Vocea părinților rămâne în mintea noastră chiar și la maturitate, pentru că e legată de iubire și siguranță.
Dar, odată cu dragostea, am preluat și fricile lor.

Poate ți-ai spus și tu:

· „Mai bine rămân aici, decât să risc totul.” (frica de schimbare)

· „Nu sunt genul de om care să câștige mult.” (convingere limitativă)

· „Dacă îi dezamăgesc pe ai mei, înseamnă că sunt egoist(ă).” (rușine)

· „Dacă plec din job, pornesc de la zero.” (frica de instabilitate)

Toate acestea nu sunt doar gândurile tale. Sunt ecouri ale unor fraze auzite în copilărie.

• Cum începi să te eliberezi

Eliberarea nu înseamnă să îți respingi părinții, ci să înveți să îți recunoști vocea proprie și să alegi conștient.

Poți începe simplu: data viitoare când îți vine un „trebuie”, întreabă-te: „E dorința mea sau a lor?”
Scrie pe o foaie două coloane: în stânga ce vrei tu, în dreapta ce ar vrea ei. Vei vedea clar unde se suprapun și unde se contrazic.

Apoi, fă un pas mic spre ce e al tău. Poate un curs, o activitate secundară, o decizie mică. Cu fiecare pas, vocea ta devine mai puternică.

Și da, va veni și momentul să spui ceva. O poți face cu blândețe, dar ferm:
„Vă iubesc și vă respect, dar alegerea asta mi-o asum eu. Indiferent ce va fi, e drumul meu. Am nevoie să mă susțineți, nu să mă descurajați.”

Exersează să fii asertiv(ă) și amintește-ți că relațiile sănătoase se bazează pe respect reciproc. Cineva care te iubește, nu poate decât să respecte alegerea ta, dacă o comunici blând și cu dragoste.

Vocea părinților va fi mereu acolo. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îți scrii viața doar după ea.
Poți să îi iubești și să îi respecți, și în același timp să îți onorezi drumul.

Și să nu uiți un lucru important: chiar dacă uneori par să pună siguranța mai presus de orice, în adâncul sufletului, părinții vor să te știe și fericit(ă), nu doar „în siguranță”.

👉 Dacă simți că vocea părinților te blochează și vrei să îți recâștigi libertatea, îți ofer cu drag o sesiune gratuită de 20 de minute. Înscrie-te aici pentru a primi cadoul meu.