TOTUL DESPRE REACȚIA DE SUPUNERE (FAWN RESPONSE)
DE CE EȘTI ”BĂIAT BUN” CU PREȚUL FERICIRII TALE?
Nu ești defect, ești programat să supraviețuiești
Ai simțit vreodată că trebuie să fii de acord cu cineva, deși în sinea ta urlai „NU”? Ai zâmbit vreodată unui șef abuziv, doar ca să eviți un conflict, și apoi te-ai urât pentru asta?
Nu ești un laș. Și nu ești singurul. Ceea ce experimentezi se numește, în psihologie, Fawn Response (Reacția de Supunere). Este un mecanism de supraviețuire, nu o trăsătură de caracter.
De la „Luptă sau Fugi” la piesa lipsă din puzzle
Majoritatea oamenilor au auzit de celebrele reacții la pericol: Fight (Luptă) sau Flight (Fugi). În ultimii ani, s-a discutat tot mai mult și despre a treia reacție: Freeze (Îngheț/Blocaj).
Suntem învățați că atunci când apare un pericol, creierul nostru alege una dintre aceste trei căi. Dar pentru mulți dintre noi, această listă părea incompletă. Ce se întâmplă cu oamenii care nu luptă, nu fug și nici nu îngheață, ci încep să vorbească frumos cu agresorul? Ce se întâmplă cu cei care încearcă să devină utili pentru a nu fi răniți?
Aici intervine Fawn Response (Supunerea).
Acest al patrulea răspuns a fost identificat și numit astfel de către psihoterapeutul american Pete Walker, specializat în stres post-traumatic complex (C-PTSD). El a observat că mulți supraviețuitori ai traumelor din copilărie nu se potriveau în tiparele clasice. Ei dezvoltaseră o strategie mult mai sofisticată: Îmbunarea agresorului.
Cele 4 Răspunsuri la Traumă
Creierul nostru reptilian are un singur scop: să ne țină în viață. Iată spectrul complet al apărării:
Fight (Luptă): Devii agresiv, te aperi, ataci sursa pericolului.
Flight (Fugi): Evii situația, pleci, te retragi.
Freeze (Îngheață): Te blochezi, nu mai poți reacționa, „faci pe mortul”.
Fawn (Supune-te / Fă pe plac): Încerci să aplanezi conflictul. Devii extrem de util, drăguț și obedient, sperând că agresorul nu te va răni dacă ești „băiat bun”.
Ce este, mai exact, Supunerea (Fawn)?
Pete Walker definește „Fawning-ul” ca fiind „contopirea cu dorințele altora”.
Este strategia copilului care a învățat că singurul mod de a fi în siguranță într-o casă haotică sau autoritară este să fie perfect, să nu deranjeze și să anticipeze nevoile părinților înainte ca aceștia să se enerveze. Nu este o alegere conștientă, este un reflex.
La maturitate, acest mecanism se transformă în „People Pleasing” (nevoia compulsivă de a mulțumi pe toată lumea).
Exemple Concrete: Cum arată Supunerea în viața de adult?
Aceasta nu este o teorie abstractă. Este realitatea ta zilnică dacă:
În Trafic: Cineva îți taie calea și urlă la tine. Deși ai prioritate, îți ceri scuze automat pentru a „sting” furia celuilalt.
La Job: Șeful îți pune în cârcă munca altora. Deși ești epuizat, spui „Da, sigur” cu un zâmbet fals, de frică să nu fii etichetat drept „dificil”.
În Relații: Îți neglijezi propriile nevoi și hobby-uri doar pentru a menține partenerul fericit, crezând că „așa e normal într-o relație”.
Surse și Resurse
Acest concept nu este o interpretare personală, ci este susținut de experți de top în psihologia traumei:
Pete Walker – Cartea „Complex PTSD: From Surviving to Thriving”. Este lucrarea de referință în care Walker introduce oficial conceptul de „Fawn” ca al 4-lea răspuns la traumă.
Dr. Gabor Maté – În cartea sa „Mitul Normalității” (The Myth of Normal), Maté explică magistral conflictul fundamental al copilului: Atașamentul vs. Autenticitatea. El demonstrează cum copiii aleg întotdeauna atașamentul (supunerea față de părinte) și sacrifică autenticitatea (cine sunt ei cu adevărat) pentru a supraviețui, un tipar care se păstrează la vârsta adultă.
Teoria Polivagală (Stephen Porges) – Explică mecanismele biologice prin care sistemul nostru nervos caută „siguranța socială” prin complianță atunci când lupta sau fuga nu sunt posibile.