De ce aleg românii să plece din România?

Motive reale, nevăzute și prea puțin discutate

Există o prejudecată care se lipește repede de românii plecați în diaspora: că au plecat pentru bani, că sunt „lacomi”, că „s-au vândut”, că „au fugit după salarii mai mari”, că „nu le mai ajunge nimic” și multe altele.

E o etichetă dură, nedreaptă și superficială. Adevărul — confirmat de cercetări, interviuri și sute de povești — arată complet diferit.

Foarte puțini români pleacă pentru bani. Majoritatea pleacă pentru viață — pentru o viață care în România nu mai e posibilă sau nu mai e sigură.

Plecarea nu e niciodată doar despre salariu. E despre demnitate, siguranță, liniște, viitor, libertate, sănătate mentală, despre un loc în care poți respira fără frică.

Am ales să scriu acest articol pentru a clarifica aceste idei și pentru a aduce lumină.
Nu pentru a judeca, nu pentru a apăra, ci pentru a spune adevărul complet.

În continuare, pun pe masă motivele reale — cele observate în studii sociologice, în rapoartele internaționale și în munca mea de coaching — pentru care tot mai mulți români aleg să plece.

🔵 1. Motive economice – dar nu cele pe care crezi că le știi

Nu e doar despre salariu. E despre lipsa de perspectivă.

Când ai 1.800–2.500 lei pe lună, nu-ți poți permite un plan, o vacanță, o casă, siguranță sau predictibilitate Nu poți evolua, nu poți construi, nu poți respira.

În multe localități mici, salariile sunt încă sub pragul decenței, iar oamenii pleacă pentru stabilitate, nu pentru îmbogățire. Plecarea devine o strategie de supraviețuire psihologică, nu financiară: „Știu cât câștig, știu ce pot plăti, pot să-mi fac un plan.”

🔵 2. Lipsa încrederii în sistemele din România

Un motiv foarte puternic, dar de obicei neformulat. Mulți români pleacă fiindcă simt că:
– statul nu îi protejează
– legislația se schimbă haotic
– instituțiile nu sunt pentru oameni, ci împotriva lor
– munca lor nu este apreciată
– nu au siguranță în spitale
– educația copiilor e o loterie

Nu pleacă din România. Fug de sistem. De aceea, în conversațiile din diaspora, auzi des: „Aici măcar știu la ce să mă aștept.”

🔵 3. Nevoia de demnitate și respect

Oamenii nu spun asta direct, dar o simt în fiecare zi. În România, foarte mulți pleacă pentru că nu se simt văzuți și nu se simt tratați cu respect:

– la actualul job;
– în interacțiunea cu instituțiile;
– în relația cu societatea;
– în mediile în care trăiesc...

Românii pleacă să caute un loc unde nu trebuie să se scuze că există, unde nu sunt tratați cu aroganță, unde vocea lor are greutate. Plecarea devine o formă de recuperare a demnității personale.

🔵 4. Supunerea care obosește: „Așa e la noi”

Un motiv profund, dar rar rostit cu voce tare. Mulți români pleacă nu din revoltă, ci din oboseala de a se supune:

– șefilor abuzivi;
– regulilor nescrise care nu au logică;
– mentalității „capul plecat, sabia nu-l taie”;
– sistemelor care cer tăcere, nu colaborare;
– comunităților în care „așa se face”, fără drept de întrebare;
– dar și familiei care impune trasee și limite.

Oamenii nu pleacă pentru că vor să devină rebeli. Pleacă pentru că se satură să trăiască mici, cuminți, obedienți — în timp ce viața lor trece pe lângă ei.

Supunerea continuă creează o tensiune nevăzută, o formă de micro-traumă zilnică. La un moment dat, apare întrebarea: „Dacă tot trebuie să lupt pentru viața mea, de ce să nu lupt într-un loc unde am o șansă reală?”

În diaspora, românii descoperă, în general că nu trebuie să se justifice, nu trebuie să suporte, nu trebuie să înghită și se poate să fii tratat cu respect. Și pentru mulți, asta valorează mai mult decât orice salariu.

🔵 5. Violența emoțională din mediile profesionale

Un subiect tabu în România.

Foarte mulți români pleacă pentru că:
– sunt umiliți la job
– șefii țipă
– există favoritisme
– există bullying instituțional
– există cultură de frică
– sunt tratați ca „înlocuibili”

În diaspora, chiar și la joburi fizice grele, oamenii simt pentru prima dată: „Sunt tratat corect. Sunt om.” E incredibil cât valorează acest „sunt om”.

🔵 6. Nevoia de liniște, pace și normalitate

În interviurile de diaspora, apare un motiv surprinzător: „Aici e liniște. Lumea nu țipă. Nu se împinge. Nu se grăbește. Nu te judecă după haine.” Românii pleacă pentru calm, o resursă esențială pentru sănătatea mentală, dar foarte rar discutată în România.

În diaspora, oamenii simt pentru prima dată că pot respira, gândi și exista fără presiuni sociale inutile.

🔵 7. Copiii — cel mai puternic motiv real

Mulți pleacă pentru viitorul copiilor. Nu pentru salariu, ci pentru:
– școli mai relaxate
– mai puțină presiune
– oportunități mai clare
– un mediu civilizat
– acces la activități
– șanse reale

O parte dintre părinți sacrifică TOT pentru a le oferi copiilor un început mai bun. Plecarea devine o investiție emoțională: „Ce nu am avut eu, să aibă ei.”

🔵 8. Dorința de evoluție și de expunere la altă cultură

Un motiv prea puțin discutat, dar tot mai prezent la generațiile noi. Unii pleacă pentru că simt că în România:
– nu pot crește profesional
– nu pot învăța ce vor
– nu se pot reinventa
– nu au acces la industrii noi
– nu sunt provocări suficient de mari

Diaspora devine un spațiu de upgrade, nu de fugă.

🔵 9. Nevoia de independență emoțională față de familie

În foarte multe familii din România, există control, rușine, presiune, critică, „să nu cumva…”, „cine te crezi?”, „stai în banca ta”. Unii oameni pleacă pentru a-și găsi libertatea interioară. Plecarea devine o formă de maturizare personală: „Aici pot să fiu eu, fără să fiu judecat.”

🔵 10. Trauma socială colectivă și cultura comparatistă

Românii trăiesc într-o cultură cu multă critică, multă invidie, mult control. Mulți oameni caută un mediu în care pot fi ei înșiși, fără masca obligatorie a perfecțiunii.

De aceea diaspora este atât de atractivă: oferă spațiu pentru respirație psihologică.

🔵 11. Pentru că România e acasă… dar nu e locul în care se pot dezvolta acum

Adevărul e acesta:

• Pentru cei mai mulți, România este emoțional, acasă.

• Diaspora este practic, locul de creștere.

Pentru mulți oameni, plecarea nu este o trădare, ci o soluție. O soluție prin care se protejează, se reconstruiesc și își onorează responsabilitățile. Nu pleacă de România. Pleacă pentru ei. Și, uneori, pentru familia lor.

🔵 În concluzie:

Oamenii nu pleacă doar pentru bani. Pleacă pentru viață — una pe care în România nu o pot construi încă.

În coaching, înțelegerea acestor motive este esențială. Nu ca judecată, ci ca hartă. Pentru că fiecare român din diaspora poartă o poveste, o rană și un vis.

Iar coachingul pentru diaspora începe exact aici: acolo unde povestea, rana și visul se întâlnesc.

🔗 Surse:

• Eurostat – Raport privind migrația românilor în UE

• OECD Migration Data 2023–2024

• Banca Mondială – Mobilitatea Est-Europeană

• IOM România – Rapoarte migrație

• Studii sociologice Dumitru Sandu (SNSPA) privind diaspora