Reacția de supunere („fawn”): De ce spunem „da” când vrem să spunem „nu”?
Ți s-a întâmplat să accepți ceva ce nu voiai cu adevărat doar ca să eviți un conflict sau ca să fii considerat „om bun”?
Sau poate ai aprobat pe cineva, chiar dacă în interior simțeai o dorință puternică de a-l contrazice sau de a-ți exprima dezacordul?
Dacă da, atunci ai trăit ceea ce psihologii numesc reacția de supunere („fawn”).
În psihologia tradițională, cunoaștem cele trei răspunsuri automate ale creierului în fața fricii sau a pericolului:
Luptă (fight) – agresivitate, apărare vehementă.
Fugi (flight) – retragere, evitare, abandonarea situației.
Îngheață (freeze) – paralizie emoțională și incapacitate de acțiune.
Dar în ultimii ani, terapeuții specializați în traumă, în special Pete Walker, au identificat o reacție distinctă și subtilă, numită supunere („fawn”). Aceasta nu este o reacție biologică automată, ci o adaptare emoțională învățată. Este comportamentul prin care ne anulăm propriile nevoi, opinii și dorințe pentru a evita conflictele și pentru a menține pacea cu ceilalți.
De ce facem asta?
🌸 Ce beneficii ne aduce supunerea?
Atunci când spunem „da” deși inima noastră spune clar „nu”, facem asta din motive complexe și profunde. Supunerea ne poate aduce beneficii emoționale imediate, cum ar fi:
acceptarea și aprecierea celorlalți
evitarea sentimentului de vinovăție
păstrarea imaginii personale ca om generos și bun
evitarea conflictelor și menținerea armoniei în relații.
Aceste beneficii sunt reale și importante pentru noi. Ele ne-au ajutat de multe ori să supraviețuim emoțional în relațiile dificile din trecut și ne-au oferit sentimentul de apartenență și iubire de care aveam nevoie.
Până aici, totul bine și frumos…
Problema apare atunci când aceste reacții devin automate și inconștiente, când nu mai putem spune „nu” fără să simțim vinovăție profundă și când ne pierdem pe noi înșine în procesul de a-i mulțumi mereu pe ceilalți.
🌱 Când devine supunerea dăunătoare?
Supunerea devine problematică atunci când uităm complet de noi. Atunci când pierdem contactul cu ceea ce vrem, simțim și credem cu adevărat. Când sacrificiul nostru nu mai este temporar și conștient, ci devine constant și automat.
Uneori, însă, supunerea poate fi chiar necesară și înțeleaptă. Este important să facem diferența clară între supunerea automată și compromisurile sănătoase. Un compromis sănătos înseamnă că aleg să spun „da” chiar dacă am o reținere, pentru că îmi asum consecințele și beneficiile acestei alegeri în mod conștient.
💡 Cum să analizezi reacția ta de supunere?
Înainte să spui automat „da” (sau automat „nu”, doar ca să faci opusul supunerii), oprește-te și analizează puțin:
Care e beneficiul meu real dacă spun „da”?
Ce pierd dacă spun „da”?
Ce risc dacă spun sincer ceea ce simt?
Cum pot comunica altfel, astfel încât să mă respect și pe mine, dar să am grijă și de relație?
💬 Povestea mea – între orgoliu și supunere
Vreau să-ți împărtășesc un exemplu personal, pentru că și eu am trecut de multe ori prin această reacție:
Îmi amintesc clar anumite situații în care ascultam persoane față de care simțeam o puternică repulsie interioară. Aproape că îmi venea să le contrazic, să spun că nu sunt de acord, să dovedesc că greșesc. În astfel de momente, simțeam un impuls puternic de a reacționa agresiv, în mod evident, o reacție din categoria „luptă”. Doar orgoliul meu vedea în persoana respectivă un pericol imaginar.
În loc să reacționez impulsiv, am ales, de multe ori, să mă supun – să aprob politicos, să tac, să las impresia că sunt de acord. Deși, în interior, era furtună. Și asta, de obicei cu persoanele pe care, fie le admiram, fie le respectam sau personae de reacția cărora mă temeam…
Ulterior, reflectând asupra acelor momente, mi-am dat seama că dacă aș fi reacționat agresiv sau impulsiv, nu aș fi fost sincer. Nu era despre adevărul meu interior, ci doar despre orgoliu. Dorința mea de a contrazice, care era tot o reacție, respective reacția ”luptă” (fight), venea din frică – frica de a fi dominat sau de a-mi pierde autoritatea în fața acelei persoane. Am realizat clar că un astfel de răspuns ar fi fost impulsiv și mi-ar fi adus multe dezavantaje:
m-aș fi simțit vinovat ulterior pentru că am reacționat fără discernământ;
mi-ar fi scăzut stima de sine;
aș fi deteriorat relația în loc să o îmbunătățesc;
aș fi blocat orice șansă de comunicare constructivă în viitor;
și cel mai grav: mi-aș fi creat o teamă suplimentară de eșec în alte situații similare, când poate chiar era necesar să îmi exprim clar dezacordul.
🌻 Ce am învățat din această experiență?
Am înțeles că supunerea, dacă e făcută conștient și asumat, poate fi o alegere înțeleaptă. Astăzi, în astfel de situații, mă opresc, respir, și analizez:
„Chiar merită să contrazic acum sau e doar orgoliul meu care reacționează?”
„Ce vreau să obțin cu adevărat din această conversație?”
„Pot găsi un mod să comunic ceea ce cred, fără agresivitate și fără supunere?”
Astfel, de cele mai multe ori, alegerea mea devine asumată, iar supunerea nu mai este automată, ci o decizie conștientă și sănătoasă.
🙋♂️ Și… încă învăț
Și acum mi se întâmplă să reacționez instinctiv – fie prin ceartă, fie prin supunere.
Sunt contexte în care mă activez rapid și îmi dau seama abia după. Alteori, reușesc să respir, să reflectez și să aleg.
Dar nu mă mai învinovățesc.
Îmi asum reacțiile. Învăț din ele. Și, cel mai important, încerc să o fac din ce în ce mai bine.
💼 Cum influențează reacția de supunere („fawn”) viața profesională – și invers
Reacția de supunere nu se manifestă doar în relațiile personale.
Ea are un impact profund și în carieră, uneori mai subtil decât ne dăm seama.
📌 Cum ne influențează reacția fawn cariera?
Spui „da” la sarcini suplimentare, chiar dacă ești epuizat, de teamă să nu dezamăgești.
Nu îți exprimi ideile sau nemulțumirile, ca să nu superi șeful sau colegii.
Evită conflictele profesionale, chiar și atunci când sunt justificate sau constructive.
Acceptă roluri, posturi sau proiecte care nu ți se potrivesc, doar pentru a fi „loial”, „adaptabil”, „băiat/fată bun(ă)”.
Te suprasoliciți, încercând să fii pe plac tuturor, dar simți că nu te vezi cu adevărat.
📉 Pe termen lung, toate acestea pot duce la:
– epuizare emoțională,
– scăderea încrederii în sine,
– stagnare profesională,
– lipsa de sens și de bucurie în muncă,
– pierderea autenticității în relațiile profesionale.
📌 Și invers – cum influențează cariera reacția fawn?
Dacă lucrezi într-un mediu în care:
se recompensează obediența, nu inițiativa,
feedbackul este agresiv sau lipsit de susținere,
exprimarea vulnerabilității e sancționată subtil,
cultura organizațională încurajează sacrificiul personal pentru rezultate,
… atunci e posibil ca reacția fawn să se accentueze și mai mult.
📍 Mulți oameni încep să își „dizolve” identitatea profesională în încercarea de a corespunde. Se transformă în ceea ce „trebuie” să fie, nu în ceea ce sunt.
Asta duce la ceea ce Gabor Maté numește "autoabandon" – pierderea legăturii cu nevoile, limitele și valorile proprii.
✅ De aceea, e important să înțelegi:
Când supunerea ta este o alegere conștientă, echilibrată?
Și când este un reflex de frică, care îți sabotează vocea, direcția și demnitatea profesională?
Coaching-ul de carieră te poate ajuta să explorezi exact aceste întrebări.
Să îți identifici tiparele.
Să redescoperi granițele tale sănătoase.
Să alegi conștient – nu din frică, ci din claritate.
🚩 Ce poți face tu în astfel de situații?
Dacă simți că reacționezi mereu din supunere:
Observă clar care sunt beneficiile și pierderile tale.
Exersează comunicarea clară și asertivă a nevoilor tale.
Acceptă că supunerea nu e întotdeauna greșită, dar fă-o conștient și asumat.
Învață să spui lucruri precum:
„Înțeleg ce spui și apreciez punctul tău de vedere. În același timp, văd lucrurile puțin diferit și aș vrea să îți spun cum simt eu.”
„Mi-aș dori să te ajut acum, dar nu pot face asta fără să mă neglijez. Putem găsi împreună altă soluție?”
🧠 Despre autocontrol, energie și reacții conștiente
Poate te întrebi: „Bine, dar cum să mă opresc în mijlocul unei reacții automate și să analizez ce simt?”
Răspunsul e simplu, dar nu ușor: e nevoie de energie.
Capacitatea noastră de a ne autocontrola vine dintr-o zonă a creierului numită cortex prefrontal – partea responsabilă cu deciziile conștiente, reflecția și reglarea emoțională.
Însă această parte a creierului consumă multă energie și este ușor de „dezactivat” atunci când suntem:
· obosiți,
· stresați,
· flămânzi,
· copleșiți emoțional.
În astfel de stări, creierul emoțional (sistemul limbic, cu amigdala în prim-plan) preia controlul și alege reacțiile instinctive: luptă, fugi, îngheață sau supune-te.
Nu pentru că suntem slabi, ci pentru că organismul nostru face ce știe mai bine: ne protejează cu ce are mai la îndemână.
De aceea, e esențial să avem grijă de resursele noastre interioare: somn, hrană, pauze, respirație.
Când ești odihnit și echilibrat, ai șanse mult mai mari să spui „nu” când simți „nu” – nu pentru că ești un om puternic, ci pentru că ești un om prezent.
🔄 Nu ne va ieși întotdeauna – și e OK
Schimbarea nu vine peste noapte.
Poate vei spune „da” din reflex, chiar dacă simți „nu”.
Poate vei evita din nou o confruntare sau, dimpotrivă, vei răbufni într-un conflict.
✅ Ce contează e să îți dai voie să reflectezi ulterior.
Întreabă-te:
· Ce am simțit atunci?
· De ce am reacționat așa?
· A fost o alegere sau un automatism?
· Ce pot învăța din asta?
Fie îți asumi reacția, fie o îndrepți data viitoare. Fiecare pas de conștientizare e un progres.
🟡 Dacă vrei să înveți cum să faci asta practic, te invit la o sesiune gratuită de 20 minute, să vedem împreună cum poți începe să alegi altfel, cu blândețe și curaj.